Personalizare și Etichetare
Îți spuneam la începutul poveștii noastre că o idee bună poate revoluționa arta creației și că o idee inovatoare va da naștere unui design unic și cu personalitate.
Ei bine, pentru că ne dorim creșterea profitului partenerilor noștri și pentru că ne place să aducem noutate și originalitate în ceea ce oferim, acordăm o atenție deosebită în personalizarea produselor noastre!
Etichetarea ocupă și ea un rol important în prezentarea produselor, astfel că ne mândrim cu faptul că suntem unicul reprezentant al companiei olandeze Elburg Smit - companie specializată pe etichetare și ambalare profesională în domeniul horticol.
Ce Materiale Folosim?
Un produs atractiv este un produs care convinge că merită să fie cumpărat. El se potrivește stilului tău, decorului din casa ta ori i se potrivește persoanei căreia vrei să i-l dăruiești!
Sticlă reciclată
Un material ce oferă produsului finit un aspect elegant dat de transparență și rafinament.
Carton cerat
Un material durabil și prietenos cu natura folosit la fabricarea SmartCup-urilor pe care noi le personalizăm cu mesaje inspiraționale ori imagini sugestive.
Carton
Fie că e carton colorat, lucios ori mat, cartonul este un material alternativ ce poate fi reciclat cu ușurință.
Plastic
Îl regăsim atât la ghivece cât și la accesorii, este un material ușor și totodată rezistent, o alternativă la materialele de lux.
Lemn
Un material natural și ușor de prelucrat, lemnul e folosit atât pentru crearea de ghivece din ce în ce mai neobișnuite, cât și pentru crearea de accesorii care să îi dea aranjamentului un aspect plăcut, cald.
Ceramica
Un material provenit din prelucrarea lutului și, cu toate acestea, un produs puternic și reprezentativ, foarte ușor de personalizat!
Zinc
Un material nobil, estetic și durabil, dând dovadă de rezistență la factorii de mediu.
Flori uscate și prezervate, mușchi și licheni
Materiale naturale ce pot deveni o gamă foarte variată de accesorii, de la nuci de cocos la bețe de scorțișoară, de la foioase uscate și flori prezervate, mușchi bombat sau plat până la licheni de diverse culori.
Nuiele & Materiale Lemnoase
Fie că sunt confecționate din nuiele, răchită, scoarță ori bambus, coșurile și suporturile sunt printre cele mai des folosite pentru decorațiunile florale.
Cum Stabilim Design-ul?
Design-ul este rezultatul muncii departamentului de creație. Totul pornește de la o idee ce e apoi adaptată în funcție de preț (care se reflectă în puterea de cumpărare), de sezon, de piața țintă, de cererea clienților pentru ca în final să reprezinte o soluție de finalizare. Produsele pe care ți le oferim vor fi unice, ele vor fi deopotrivă originale și deosebite și garantăm că vor impresiona și vor atrage cumpărătorul final!